Actualitate

Falimentarea unui brand. Cum au ruinat Negoiță și ai săi clubul Dinamo. Cifrele ascunse de ochii fanilor „roș-albi”

Dinamo este, în Liga 1, al 5-lea club după mărimea bugetului și al 7-lea după salariile acordate jucătorilor. Cu toate acestea, în ultimii ani echipa a ratat în mod constant prezența în play-off-ul Ligii 1, ceea ce sugerează că problema clubului nu o reprezintă în primul rând resursele financiare, ci felul în care sunt cheltuite.

În mod aproape inexplicabil, grupări cu bugete mai mici în 2018, precum Astra Giurgiu și Sepsi Sf. Gheorghe, le-au asigurat fotbaliștilor contracte mai mari decât Dinamo.

Și mai bizar, chiar cluburi precum Gaz Metan Mediaș și FC Botoșani au reușit să termine înaintea “roș-albilor”, în sezonul trecut, deși au resurse mult mai mici.

În cazul celor de la Dinamo, lipsa de performanțe din perioada de după venirea lui Ionuț Negoiță în fruntea clubului pare opera unor oameni la care incompetența se îmbină cu alte interese.

Emplematic pentru instabilitatea și lipsa de direcție a clubului este fondul de salarii alocat jucătorilor pe care l-a cheltuit Dinamo din 2012 încoace.
Când a intrat Ionuț Negoiță pe ușa grupării “roș-albe” ca patron, Dinamo plătea 14.258.000 de lei către jucătorii săi (anul 2012): salarii, bonusuri, prime.
Timp de câțiva ani, pe perioada insolvenței, dar și după aceea, Negoiță a crezut că poate face treabă cu bani puțini. Obiectivul principal a fost reducerea salariilor, iar suma plătită către jucători a ajuns, succesiv, la

  • 13.357.000 de lei în 2013,
  • 10.525.000 lei în 2014,
  • 11.649.000 lei în 2015 și
  • 10.425.000 lei în 2016.

În acest timp, echipa a fost depășită, ca nivel al salariilor, de nou-apăruta “Craiolguța” – care azi îl racolează pe căpitanul Nistor chiar din curtea dinamoviștilor –, dar și de meteorica FC Voluntari.

Mandatul lui Rednic, în 2015-2016, a redresat temporar Dinamo și a readus-o în lupta pentru primele locuri

Dinamo cu Negoiță patron. Toate cifrele exprimă milioane de lei (mai puțin prima și ultima coloană). Am trecut și anul 2012, ultimul de dinaintea înscăunării oficiale a actualului patron, pentru a se vedea de unde s-a plecat.

Singurul moment în care Dinamo a contat, în acest timp, în Liga 1 a fost în campionatul 2015-2016, când pe bancă a venit Mircea Rednic. Acesta a obținut cel mai bun loc deși s-au plătit cei mai puțini bani pentru salariile jucătorilor: locul 2 după sezonul regulat și locul 4 după play-off.

În anul următor, Negoiță a vândut jucătorii aduși gratis de Rednic și a obținut incredibila sumă de 17.146.000 de lei. În acel an (2017), doar Viitorul a reușit să vândă, în Liga 1, mai bine decât Dinamo. Clubul lui Hagi a vândut jucători de 26.920.000 de lei, în timp ce Craiova a vândut de 15.289.000 de lei, Astra de 5.862.000 de lei, iar FC FCSB de 3.672.000 de lei (a fost unul dintre cei mai slabi ani ai clubului lui Becali, din acest punct de vedere).

Ionuț Negoiță l-a dat însă afară pe Rednic. L-a adus pe Ioan Andone pe bancă, dar l-a îndepărtat după 23 de etape, la începutul lui 2017, și l-a adus pe Cosmin Contra. Cu “Guriță” pe bancă și Mutu ca director sportiv, s-a trecut la mărirea abruptă a salariilor. Patronul și oamenii săi – Bălănescu, Iorga și David – considerau în acel moment că vor putea specula poziția avantajoasă în care adusese Rednic clubul (cheltuieli mici, încasări mari din vânzarea jucătorilor aduși gratis) pentru a da lovitura.

Ce-a făcut Negoiță cu profitul de pe urma jucătorilor aduși gratis de Rednic și vânduți pe milioane de euro?

Folosindu-se banii obținuți pe fotbaliștii aduși de Rednic, Negoiță și oamenii săi au mărit în 2017 fondul de salarii al jucătorilor la 14.210.000 lei – devenit în acel an al cincilea din Liga 1, după FC FCSB, Astra, CFR și CSU Craiova. Dar jucătorii aduși au fost foarte slabi, iar obiectivul – câștigarea titlului – a devenit clar că va fi ratat încă de la jumătatea campionatului. Echipa s-a calificat în play-off “la mustață”, fiind cât pe ce să fie lăsată pe dinafară de Gaz Metan Mediaș, care își plătea fotbaliștii cu de două ori mai puțini bani.

Epoca Negoiță la Dinamo e pe cale să devină cea mai neagră din istoria clubului

În play-off, Dinamo s-a mai ridicat puțin, dar n-a putut depăși locul 3 într-un an în care titlul a mers la Viitorul, echipă care și-a plătit fotbaliștii cu 11.618.000 de lei (aproape 3 milioane mai puțin decât Dinamo).

Negoiță a marcat, totuși, profitul de pe urma bănosului sezon 2015-2016, iar la finalul lui 2017 a făcut excedent de 7.502.000 lei.

Banii nu i-a băgat însă în club, unde a impus un regim de austeritate.

Spirala dezastrului: Negoiță scoate banii din club – scad performanțele, care generează scăderea încasărilor, care duc la o nouă scădere a valorii

Din acel moment, declinul “roș-albilor” a devenit abrupt și de neoprit. În 2018, echipa a ratat calificarea în play-off (locul 8 în sezonul regulat), intrând pe o spirală descendentă fatală în privința veniturilor. Față de 2017 s-au realizat încasări aproape la jumătate din vânzări de bilete (1,66 milioane lei față de 3,11), cu aproape 4 milioane de lei mai puțin din sponsorizări (5,64 milioane față de 9,4 milioane), cu peste 4 milioane de lei mai puțin din drepturi TV (8,17 față de 12,33). În total, scăderea de la un an la altul (2018 față de 2017) a fost de 11 milioane de lei.

14.210.000 de lei
au făcut Negoiță și oamenii săi fondul de salarii pentru fotbaliști la Dinamo în 2017, de acești bani fiind aduși, probabil, cei mai slabi jucători din istoria clubului.

8.782.000 de lei
a devenit fondul de salarii pentru fotbaliști la Dinamo la sfârșitul lui 2018, după ce Rednic a făcut curățenie în lot

5.428.000 de lei
este economia făcută la bugetul clubului după ce au fost îndepărtați jucătorii transferați de oamenii lui Negoiță și cu care Dinamo ajunsese pe loc retrogradabil. Contractele păguboase au reînceput în vara anului trecut, după ce a fost dat afară a doua oară Rednic

Pentru a evita colapsul financiar, Negoiță și oamenii săi au fost nevoiți să recurgă la măsuri disperate, acționând în două direcții, ambele cu efect direct asupra capacității echipei de a mai face performanță:

1) au vândut jucătorii de valoare (reușind să acopere 7,3 milioane de lei din pierderile de operare),

2) au tăiat costurile. N-a scăpat nimeni, jucătorii au fost cei mai afectați, dar s-au redus până și cheltuielile cu organizarea partidelor (reușindu-se economii de aproape 3.000.000 de lei).

Jucătorii aduși de oamenii lui Negoiță sunt așa de slabi că nu pot fi vânduți

Aflat în pragul dezastrului și neînțelegând cum a reușit să ajungă în această situație disperată după ce păruse că, printr-o lovitură abilă, e într-o situație favorabilă, Negoiță l-a rechemat pe Rednic în toamna lui 2018. I-a cerut să scadă cheltuielile. Despre calificarea în play-off nu se putea discuta, pentru că noul antrenor fusese adus când Dinamo era pe locul 12, care “asigură” barajul pentru salvarea de la retrogradare.

Rednic a redus fondul de salarii la 8.782.000 de lei (cu aproape 5,5 milioane mai puțin decât în urmă cu un an) și a terminat sezonul pe locul 9. Economiile financiare s-au făcut, în principal, prin concedierea fotbaliștilor pe care Bălănescu și scouterul Iorga, în înțelegere cu diverși impresari și cu patronul Negoiță, îi băgaseră la Dinamo. Jucătorii au fost atât de slabi încât nu s-a reușit, în general, vânzarea lor și amortizarea măcar a unei părți din cheltuieli.

S-a evitat, prin această manevră de ultimă oră, colapsul economic. În vara lui 2019, la 8 luni după ce îl adusese ca să salveze echipa, Negoiță l-a dat însă, pentru a doua oară afară pe antrenor, reproșându-i că nu s-a calificat în play-off!

Ca efect, Dinamo a evitat deficitul, dar s-a transformat într-o echipă irelevantă, tendința accelerându-se în noul sezon (2019-2020).
Acum, la jumătatea competiției, “roș-albii” nu mai au bani de salarii, sunt pe locul 9, prezența în play-off este ca și ratată pentru al treilea an la rând și tocmai l-au pierdut pe Dan Nistor, cel mai important și valoros fotbalist al ultimilor sezoane, în favoarea rivalilor de la Craiova. Suma pentru care a plecat fotbalistul este absolut derizorie – 260.000 de euro.

Așa arată decăderea și ruina unui brand cândva de temut în Europa.

Tags

Related Articles

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close