ActualitatePrincipalTenis

Australian Open 2020: Halep – Kontaveit 6-1, 6-1 și avem semifinalistă! Cum spune Simona că se motivează înaintea partidei cu Muguruza, de joi dimineața

Simona Halep a luat viteză și în noaptea de marți spre miercuri s-a calificat fulgerător în semifinalele Australian Open 2020, învingând-o 53 de minute, scor 6-1, 6-1, pe estonianca Anett Kontaveit.
În semifinale, românca urcată pe locul 2 mondial o va întâlni pe spaniola Garbine Muguruza (32 WTA), care, imediat după meciul Simonei, a învins-o pe Anastasia Pavliucenkova cu 7-5, 6-3.

În acest moment, din cauza felului în care a fost gândit programul turneului de Grand Slam australian, faptul că Simona a jucat înaintea Garbinei și a terminat partida mai repede (54 de minute față de 93 de minute) poate să se transforme într-un avantaj important. Semifinala este programată la 24 de ore distanță după ultimul schimb de mingi dintre Muguruza și Pavliucenkova, joi dimineața, “nu înainte de 3.30 post meridian ora Australiei” (ora 6.30 dimineața la București) – după cum anunță organizatorii.

Accelerația Simonei

Halep, care a început turneul ca număr 4 mondial, pentru a urca acum pe locul 2 datorită rezultatelor obținute, a accelerat permanent la Australian Open, reușind partide din ce în ce mai bune. Pregătită de antrenorul australian Daren Cahill, românca și-a programat perfect creșterea de formă.

Rezultatele obținute de Simona până acum la Australian Open:

Turul I, 21 ianuarie: Simona Halep – Jennifer Brady (49 mondial) 7-6 (7/5), 6-1,
Turul II, 23 ianuarie: Simona Halep – Harriet Dart (173) 6-2, 6-4,

Turul III, 25 ianuarie: Simona Halep – Iulia Putințeva (38) 6-1, 6-4,
Turul IV, 27 ianuarie: Simona Halep – Elise Mertens (17) 6-4, 6-4,

„Sferturi”, 29 ianuarie: Simona Halep – Anett Kontaveit (31) 6-1, 6-1.

Simona, după victorie: “Azi, nimic despre tenis! Mă duc la shopping, asta mă motivează!

Imediat după partidă, Simona Halep, relaxată și zâmbitoare, a anunțat că preferă să se relaxeze la cumpărături, decât să meargă să urmărească partida Muguruza – Palviucenkova. “Nu mă duc la meci. Mă voi bucura de timpul rămas azi. Mă voi relaxa, mă voi duce la shopping, ca în fiecare zi, pentru că asta mă motivează. Mâine mă voi gândi la meci. Dar azi nimic despre tenis!”, a glumit Simona.

Adversara Simonei, spaniola Garbine Muguruza, a aflat vestea că o va întâlni pe Simona Halep în semifinale imediat după ce a terminat partida cu Pavliucenkova, pe teren, la interviul în fața spectatorilor. “Va fi un meci greu. Tactica pe care o voi pregăti rămâne între mine și antrenoarea Conchita Martinez. Într-adevăr, sunt doar 24 de ore la dispoziție, dar voi studia adversara. Acesta este programul…”, a comentat Muguruza.

Tags

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close