ActualitatePrincipalTenis

Se împlinește profeția lui Năstase? Australian Open 2020: Simona Halep – Iulia Putințeva 6-1, 6-4 și românca urcă în turul 4. Urmează Elise Mertens, se vede finala!

Simona Halep și-a calibrat jocul și sâmbătă dimineață a obținut, în turul III al Australian Open 2020, prima victorie fără emoții de la acest turneu, 6-1, 6-4 cu kazaha Iulia Putințeva. Românca (locul 4 mondial) a defilat, deși a avut în față cea mai bună adversară de până acum, Putințeva fiind locul 38 în lume.

În optimile de finală ale turneului, Simona o va întâlni, foarte probabil, pe Elise Mertens (17 WTA), care ar trebui să o elimine ușor pe Catherine Cartan Bellis (locul 600 WTA).

În acest moment, lucrurile par să se îndrepte spre deznodământul anticipat de Ilie Năstase. În urmă cu două săptămâni, într-un interviu acordat sport-zone.ro, primul număr 1 mondial din istoria ATP a estimat la 70% șansele Simonei de a câștiga titlul la Melbourne și a anticipat că, la vară, urmează aurul olimpic!

La Australian Open, astrele par să se alinieze pentru un nou titlu de Grand Slam pentru Simona, mai ales după șirul de surprize din ultimele zile, când mai multe favorite – inclusiv Naomi Osaka, învingătoarea de anul trecut – au fost deja eliminate.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close