Prunea acuză o Cooperativă făcută de Becali! Ce discută șefii de cluburi în culise: „Le-am spus: «Șansa voastră la titlu e să intre Dinamo în play-off!»”

Revenit în forță după ce a făcut armistițiu cu patronul Ionuț Negoiță, președintele dinamovist Florin Prunea lansează acuzații și face aluzii străvezii la o nouă Cooperativă pusă pe picioare de latifundiarul Gigi Becali, deținătorul FC FCSB. “Nimeni nu vrea Dinamo în play-off. Au fost 22 de greșeli de arbitraj împotriva noastră și numai două pentru noi până acum, în campionat. Am fost măcelăriți. Chiar și înainte de Revoluție se mai păstra o măsură în această privință”, a strigat Prunea, intrat în direct la DigiSport.
Acuzațiile vizează clar FC FCSB și aliații săi: “S-a ajuns ca o echipă (n.r. – FC FCSB) să fie sancționată că a finanțat o altă echipă (n.r. – Astra). Nimeni nu ne vrea în play-off! Am vorbit cu niște președinți și le-am zis: «Șansa voastră la titlu e să intre Dinamo în play-off!». Dinamo, când a fost în play-off, a fost o nucă tare. Dar poate că unii nu vor nuci tari”.

Aluzia este străvezie. În acest moment, pe locurile de play-off sunt CFR, Astra, FCSB, CSU Craiova, Gaz Metan și Viitorul. Șanse să urce între primele 6 mai are Botoșani. Dinamo nu mai păstrează decât teoretic șanse, pentru că e la 7 puncte de locul 6 și în joc mai sunt doar 12 puncte din sezonul regulat.

În ultimii ani, partidele dintre FCSB, pe de o parte, și Viitorul și Botoșani, pe de alta, au strânit mari controverse. Anul trecut, la discuție s-a adăugat Astra, despre care s-a descoperit că era finanțată, prin împrumuturi, tot de FC FCSB. Nici CSU Craiova nu le-a pus probleme, până acum, jucătorilor lui Becali.

În mod evident, discuția lui Prunea a avut loc cu conducătorii de la CFR Cluj.

Previous Article
Next Article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *